luni, 30 mai 2011

Oravita - Anina si Lacul Buhui

E vineri. E cam tarziu sa mai fac planuri pentru un weekend prelungit. Am ajuns sa ma gandesc la un weekend simplu, prin zona, pe langa casa. Dar stai, suna telefonul si se pare ca e ceva de bine: la 4 dimineata vine Andrei sa mergem la Oravita sa ne dam cu trenul pe cea mai veche linie de cale ferata din Romania.

Andrei si Simona erau de ceva vreme interesati de aceasta tura, acum au prins un prilej si vor sa mearga. Ajung acasa, se face miezul noptii, ma bag la somn, la 3 canta cocosul de la Android :), ma trezesc, printez o harta cu zona, vine Andrei si plecam.

Timpul se anunta favorabil pentru mers hai-hui. Planul e sa prindem trenul de dimineata din Oravita (pe la 7 dimineata), sa mergem pana la Anina, apoi de la Anina sa mergem pe la Lacul Buhui, apoi sa ne intoarcem la timp in Anina sa prindem trenul de la ora 17 si sa ne intoarcem in Oravita, de acolo inapoi in Timisoara.

Pe drum dupa Moravita, vreo 6 berze matinale isi fac de lucru pe camp, printre niste baloti de paie, pe semne iau micul dejun. Simona le molareste cum se cuvine. La Gradinari oprim sa cumparam paine adevarata, asa scrie pe firma, chiar gasim paine calda pe vatra.



Si dintr-o data iata-ne in Gara Oravita. Inspectam locurile, facem niste poze, aflam ca biletele se cumpara din tren, in weekend casieria nu e deschisa. Uitandu-ma prin gara, ma cuprinde un fel de nostalgie amestecata cu tristete: cand eram mic, stateam aici ore intregi si priveam trenurile, vagoanele, locomotivele, inspectam cladirile, totul era un punct de interes; acum toate astea s-au dus, de abia mai circula trenurile de calatori, nu mai sunt vagoane de marfa, de carbune, de minereu de uraniu, semn ca zona este economic la pamant de cand minele si prelucrarea lemnului au fost diminuate.


Ma trezeste din visare rama de la Regiotrans ce soseste in Gara Oravita de la Berzovia. In cateva minute plecam si noi catre Anina. Lumina e buna, cade pe tren din dreapta, pe traseu insa se inverseaza si trebuie alta strategie de pozat.


Dimineata e plina de constraste, cam greu de pozat, dar acolo unde e spatiu deschis si nu sunt asa multe umbre, verdele proaspat in aerul diminetii arata formidabil.

Trenul nostru are 3 vagoane, aflu ca au fost multi calatori si nu au avut loc in 2 vagoane, asa ca au suplimentat cu inca un vagon, ceea ce ma bucura nespus, sper ca trenul sa nu fie anulat, macar sa ramana ca tren turistic.


Vizualizaţi Oravita - Anina railway pe o hartă mai mare


Ajungem incet la prima oprire, Bradisoru de Jos. Ne pornim si ajungem in zona de dealuri, incet dar sigur linia se adanceste in vale si in padure. Lumina putina scoate poze ce iti dau impresia de calatorie cu viteze super-luminice :), desi o matematica simpla ne face sa realizam ca mergem cu vreo 15 km/ora.



Oprim si in Dobrei, apar primele semne ca in zona au fost exploatari miniere candva. Se vad turnurile cu roata care carau coliviile in putul minei (oare asa le-o fi spus?!).



Apar 2 caini galagiosi, oprim si la Lisava, o alta zona miniera. De la Lisava in sus am facut o tura fenomenala in iarna, dupa un viscol si o ninsoare, cand totul arata ca in basme, aici e descrierea acelei ture.





Revenind la timpul prezent, plecam din Lisava, trecem de bariera de pe drum, apoi urmeaza Tunelul Maniel. La iesirea acestui tunel este al punct de oprire, Ciudanovita. Acest loc inca mai pastreaza urmele rampei de incarcare a minereului de uraniu in vagoanele de tren. Vagoanele care carau acel minereu aratau cam ca cele de carbune, doar ca erau mai scunde, erau vopsite maro, aveau pe ele semnul de radioactivitate si scria ca statia de domiciliu era Feldioara (asta pica pe undeva pe langa Fagaras daca nu ma insel).

Oricum, din vagoane mai cadea cate un bolovan radioactiv pe drum, Gara Oravita era notorie pentru chestia asta. Acum ceva vreme, tizul meu Catalin Sorescu a facut o excursie in zona, cu niste invataminte interesante, cititi aici despre aceste invataminte.


Iata ca am pornit din nou la drum din Ciudanovita. Anunt lumea sa se pregateasca de pozat o portiune spectaculoasa; traseul trece prin stancarii, apoi intra intr-un tunel lung din care iese direct aproape pe Viaductul Jitin, trecand pe partea opusa a vaii. Totul arat foarte bine in lumina diminetii.




Trenul urca spre Gara Garliste, ajungem din nou intr-un peisaj plat, se vede incolo spre Resita, Carasova. Foarte frumos!

Trecem pe langa semnalul de intrare in Garliste, in dreapta apare platforma garii. Oprim si in Garliste, apoi intram in tunel, acesta este cel mai lung tunel de pe traseu. E interesant de vazut ca gabaritul vagonului si peretele tunelului au intre ele 20-30 de cm, daca stai in usa si te uiti e ca si cum ai in fata un zid. Trenul merge incet pe aici.





Iesim si din tunelul Garliste, urmeaza ultimul tronson de linie pana la Anina. O zona deschisa face calatoria si mai placuta la aceasta viteza redusa, avem la ce ne uita. Verdele parca ne relaxeaza, uitam sa facem poze :)

Intram din nou in padure si incep tunelurile. In stanga pe stalpi si pe copaci apar si marcajele de parc national, Parcul National Semenic - Cheile Carasului.




Iesim si din ultimul tunel, trecem peste inca un pod si ajungem la locul unde se incarcau vagoanele de carbune. Totul arata destul de alarmant, te gandesti daca nu vor cadea buncarele de beton peste tine. In spate se vede un turn cu roata pentru mina, pe el inca mai e o stea, semn al vechii oranduiri ce a adus bunastarea si fericirea peste aceste locuri dupa al doile a razboi mondial. Pacat ca nu mai e...

Si iata-ne in Gara Anina. Gara e o cladire frumoasa, insa mai trebuie intretinuta. De aici lasam trenul sa se intoarca la Oravita si noi pornim pe sosea pana la cimitir, unde facem la stanga spre Lacul Buhui. La cimitir, ne aducem aminte de cei ce au pierit in catastrofele de sub pamant, cea mai mare de aici este cea din 1920 cand au murit vreo 80 de mineri, monumentul e in germana.

Ajungem la Maial, aici era candva locul unde se tineau serbarile de 1 Mai muncitoresc, 23 August si Ziua Minerului, acum am inteles ca e un loc privat, din drum se poate vedea un tarc in care este tinut un cerb, poate asa mai are o sansa decat in padure in bataia asazisilor vanatori cu masini de teren si functii publice importante sau doar cu bani. Dupa vreo 4 km de drum in total de la asfalt, dam si de Lacul Buhui, unde avem noroc si suntem lasati sa lenevim pe ponton.


Panorama Lacul Buhui


Locul e frumos, linistit, apa te imbie la o baie, dar e inca rece de baie, e un lac de munte, nici la sfarsitul verii nu e de baie aici. Dupa ce lenvim indeajuns cat sa ne rosim ca racii, ne luam si ne intoarcem la Anina.







Ajungem in oras, observam cu atentie casele, toate au geamuri mici, fundatia are o usa prin care se poate intra in subsol. Toate aceste case sunt case de mineri, totul aici are influente austriece, lucru bun pana la urma, ne-a mai scos in sus ca natie. Strazile sunt si ele frumos aranjate si ordonate.




Ajungem la gara, asteptam trenul. Spre surpriza noastra, din tren se dau jos vreo 30 de copii veniti in vizita. Altii le iau locul in tren. Asa e bine, nu circula trenul gol, mai ramane un licar de speranta ca linia nu are motiv de inchidere.


Panorama Gara Anina


La intoarcere din nou acelasi peisaj spectaculos, poduri peste vaile stancoase, tuneluri care intra in stanca de calcar, verde amestecat cu gri. Frumos, frumos, merita vazut!





Intre timp se cam pregatea de ploaie, norii se schimbau. Insa pana la urma am ajuns in gara Oravita fara probleme.

Pentru detalii despre mersul trenurilor, vizitati Mersul trenurilor CFR si cautati detalii pentru ruta Oravita - Anina. Vizitarea se poate face si din Anina, lasati masina in Anina, ajungeti in Oravita cu trenul si vizitati orasul vechi: Teatrul Vechi, Farmacia Knoblauch si asa mai departe, apoi va intoarceti in Anina la masina.





Tura noastra a fost scurta, deloc dificila, am vazut lucruri interesante, am stat la aer curat si ne-am simtit bine.

__

2 comentarii:

  1. linkul e grozav ce pacat ca sunt prea putine poze, am facut doar o singura data acest traseu, imi plac teribil garile si tunelurile, trenurile si in general tot sistemul de cale ferata si mai ales natura. Mi-a placut comentariul cu bolovanii radioactivi cazuti din vagoane - poate ne intalnim pe facebook ( anda.lemke)

    RăspundeţiȘtergere
  2. Rolul acestui articol este de a convinge cat mai multi ca merita sa mearga in acea zona, sa vada ce au facut oamenii candva cu efort si fara masini sau mijloace tehnice deosebite si sa vada natura zonei. De aceea nu sunt atat de multe imagini, altfel nu ar mai merge nimeni acolo caci ar vedea ceea ce este de vazut direct de pe internet :)

    RăspundeţiȘtergere