duminică, 28 august 2011

Nu e totul pierdut

Azi am urcat in tren cu o gramada de plase, eram ca un cuier ambulant. Pe scara trenului era un copil, cred ca era prin clasa a I-a, poate a doua. Ma pun vitejeste sa escaladez scara (trenul nu era tras la o linie cu peron, gara Resita Nord) si ala micu' imi zambeste si intreaba cu vocea lui de copil "Vrei sa te ajut?".
Sincer am ramas uimit, dar ma gandeam cum sa reactionez sa nu creada ca intentia lui e nepotrivita, sa il descurajez si sa nu mai faca alta data.
Pana la urma i-am zimbit sincer si i-am multumit.
Am gasit locul si apoi am fost si mai surprins cand ala micu' s-a asezat si a inceput sa vorbeasca o limba diferita de cea romana cu parintii lui, mama purta fuste inflorate, tatal purta palarie cu boruri, deci se poate, chiar se poate.

Un comentariu: