duminică, 1 martie 2015

Multi ghiOOcei, dOOua rOOti si un lac

De o vreme planuiam sa ducem niste fotografii pe hartie unor oameni care locuiesc la Sopotul Nou, in Valea Almajului. Mai precis locuiesc la inceputul Cheilor Nerei.
I-am fotografiat tot prin perioada asta a anului, insa acum vreo 2 ani, cand iarna a fost mai generoasa cu zapada (a fost ceva inedit: iarna, pe zapada, in Cheile Nerei, spre Lacul Dracului).

Iarna din 2014-2015 nu a fost cea mai buna din punct de vedere al zapezii in Valea Almajului, asa ca pe o vreme primavarateca, cu promisiuni de soare, am lasat masina la podul peste Nera si am inceput sa pedalam.

Totul sta sa explodeze de verde, acumde abia se trezeste din amorteala. In fata se contureaza stincariile prin care Nera se strecoara si croieste faimoasele Chei alea Nerei.

 
 La stinga

Valea se ingusteaza, in laterale versantii devin stincosi

Drumul si Nera la acelasi nivel, recent chiar acoperit de ape

Tot recent, drumul a fost transformat intr-o mica plaja cu nisip

Si iata-ne ajunsi in Poiana lui Trifu (Meliug)

Totul e frumos, vast, linistea e la ea acasa. Noi pedalam cu spor, cainii ne dau tircoale. Si au provizii serioase de tircoale :)

Fa-te frate cu dracul pina treci puntea! Oricum urmeaza sa jungem si la lacul sau :)

Moara lui Untan, trecem firul de apa si incepem un urcus unde impingem bicicleta. Urcusurile nu sunt grele, doar partea care te auta sa castigi altitudine e mai crincena, mai bolovanoasa, apoi urmeaza un urcus pe curba de nivel sau pe culme.

Poiana lui Trifu - vazuta de pe primul urcus

Si ceva flori (maseaua ciutei - Erythronium dens-canis)

Floarea albastra fara nume :)

Ajungem la intersectia de trasee, coborim scurt si rapid spre Lacul Dracului, apoi urcam si din intersectie urcam mai departe pe banda albastra (Ogasul Porcului - drumul Carbunari - Sopotul Nou) 

Dar ce sa vezi, puzderie de ghiocei! Fain, fain, fain! Erau locuri in carare unde nu stiam cum sa calcam ca sa nu ii strivim

Iaca si Lacul Dracului

Si bancuta de la lac


Ne reintoarcem la intersectia de trasee, incepem push_bike 2.0

De aici iar la deal, partea buna e ca solul era potrivit: nici prea uscat, nici prea imbibat cu apa, deci alunecari aproape deloc, la fiecare pas urcam

Poiana lui Trifu (Meliugului) vazut a de pe urcarea a doua

Traseul banda albastra ajunge la o padure de conifere, de acolo da intr-un drum, la drum traseul continua la stinga (cum drumul urca), apoi in 50 de metri dam in alt drum, traseul continua pe acel drum la dreapta si ajunge la Ogasul Porcului (parca si la cantonul de la Logor, sper sa nu ma insel).
Cum turele noastre au si o doza de mister, am luat-o la stinga pe drumul al doilea. si am inceput sa pierdem altitudine, apoi am ajuns la o intersectie, unde la stinga drumul trecea pe versantul opus, noi am continuat la dreapta, pe urcare.

Ideea era sa urcam pe firul vaii si sa dam in drumul Carbunari - Sopotul Nou. La un moment dat nu se mai poate merge pe biciclete, drumul este surpat, sunt ceva copaci cazuti, dar dupa ce trecem de acea zona, lucrurile merg bine :)

Drumul urca si isi face loc printre doline

Si dupa ce drumul mai face niste serpentine, iesim la drumul Carbunari - Sopotul Nou. Pam, pam - ca sa vezi :)

De acolo e simplu, facem stinga si ajungem la Stancilova, apoi coborm spre Sopotul Nou (au mai reparat drumul, dar daca vreti sa va dati pe asfalt - o portiune doar, la Stancilova la intersectia cu cruce, faceti dreapta, spre biserica si apoi coboriti prin Urcu)

Iaca si Sopotul Nou (Buceaua cum se cheama in Valea Almajului)

Pe cand ne impachetam noi la masina, numai ce trece o turma de oi, ciobanii ne spun ca trebuie sa duca oile taman pina in Oltenia - au ceva de mers. Erau si miei, insa nu prea multi si nu prea mari.

Tura a fost faina, nu prea grea, nu prea usoara, potrivita, cu momente de discoveri :), cu oameni primitori, ceva caini curiosi de rotile de la bicicleta si cu miros de primavara. Din ala fain :)

O harta cu ruta parcursa pe care va invitam sa o urmati si voi cat mai e timp de primavara:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu