vineri, 30 martie 2018

Ciocanul de lipit TS100

O unealta de baza pt electronica este ciocanul de lipit. Se poate utiliza si pistolul de lipit, insa cred ca este mai comod de utilizat un ciocan de lipit (letcon).

Aliajul de lipit are o temperatura specifica de topire. Componentele electronice si ele rezista pina la anumite temperaturi maxime. Un fir gros, un terminal gros de componenta, un pin lipit la un pad de masa - necesita o putere mai mare comparativ cu o componenta pe suprafata de exemplu.

Din acest motiv ai nevoie de letcon de putere de 20 Watt, inca unul de 50 Watt, mai unul mai mare etc. Asta nu are prea mult sens. De asta e buna o statie de lipit cu temperatura reglabila - ajustezi temperatura la ceea ce lipesti. Asta insa costa niste bani daca e sa o iei gata facuta si daca vrei sa aibe un nume pe ea (pt uz profesional este o cheltuiala justificata). Daca o construiesti singur (cu un variator de putere ca cel folosit la iluminat), atunci este o varianta, insa nu are feedback de temperaura, controlezi doar puterea, sunt cateva neajunsuri.

De o vreme a aparut o alternativa la toate acestea, la un pret bun: ciocanul de lipit TS100.

Prima impresie este ca ai cumparat o bijuterie :), este impachetat intr-o cutie mica, carton negru mat.




Are microcontroller, accelerometru, afisaj OLED, chiar si un port micro USB pt conectarea la un PC pt configurare, upgrade de soft.

 Este termostatat, stie sa intre intr-un mod de racire cand nu este folosit un timp (accelerometru simte asta), iese din acel mod in momentul cand este luat in mina, economiseste energia in acest mod.
 

 Se alimenteaza in curent continuu de la 12 Volt la 24 Volt printr-un conector de 5mm diametru, deci daca va cumparati un TS100, aveti nevoie de un cablu de alimentare si de o sursa de alimentare. Sursa de alimentare poate fi: acumulatorul auto, acumulatori cu litiu (3S pt a avea 12 Volt), panou solar 12V/24V. Sursa de alimentare poate fi chiar si o sursa de laptop (gen caramida, unele dau 19 Volt), o sursa ATX samd.
Cu cat tensiune ade alimentare este mai mare (12V <= Ualimentare <= 24V), cu atat letconul TS100 se incalzeste mai repede, desi si asa, in mai putin de un minut, la 16V, se poate utliza.
 
Letconul este de dimensiuni reduse, nu ocupa mult spatiu.



Letconul este usor, se tine bine in mina, are 2 butoane cu care modificam temperatura.

Pt protectie ESD, surub de legat letconul TS100 la masa


Daca vom conecta letconul TS100 la computer prin cablul USB, computerul vede letconul TS100 drept un drive si acolo gasim un fisier in care putem sa scrie diversi parametri.



Continutul initial al fisierului CONFIG.TXT:

StbTemp=110   #(100~400)
#temperatura in modeul de asteptare intre 100 si 400

WkTemp=260    #(100~400)
#temperatura in modul de lucru intre 100 si 400

SlpTime=180   #(60~999)
#dupa cate secunde intra in mod de somn (sleep mode)

IdlTime=360   #(100~999)
#dupa cate secunde intra in mod de asteptare

TempStp=10    #(1~25)
#pasul de modificare al temperaturii (aici din 10 in 10 grade)

OffVolt=10    #(5~19)
#sub ce tensiune sa intre in mod de asteptare 

Temp=0        #(0,1)
#afisare temperatura in grade Celsius sau in Fahrenheit

Hand=0        #(0,1)

ZeroP_Ad=239  #ReadOnly
#valoare pt calibrarea temperaturii



Schema electronica / hardware-ul este cunoscut si detaliat (https://www.rcgroups.com/forums/showthread.php?2853007-TS100-Soldering-Iron-Overview-Configuration-Firmware-Update) si deja exista variante de firmware (soft) care il programeaza dupa dorinta (https://github.com/Ralim/ts100). Poti modifica chiar si ce imagine sa apara pe ecranul OLED la pornirea letconului TS100 (bitmap monocrom, 96 x 16 pixeli).





Am pus firmware-ul de la Ralim, merge bine, am incarcat de curiozitate si un alt logo :) ("Ciocan 2018")









Virfurile acestui letcon sunt speciale pt acest tip de letcon, dar sunt robuste si daca sunt utilizate corect, vor avea durata de viata mare. Nu costa exagerat (8 dolari americani bucata) si sunt circa 10 tipuri de virfuri pt a lipi diverse componente de la clasicele componente cu terminale (THD) pina la diverse tipuri de componente pe suprafata (SMD). Virful cu care este livrat letconul este un virf conic bun si pt SMD (0608 de exemplu).


Daca pornim letconul fara virf, atunci apare un mesaj de eroare pe ecran.

Pt letcon exista chiar si carcase de plastic de diverse culori, el vine cu o carcasa gri inchis metalizat.

Letconul TS100 si virfurile se gasesc pe ebay, aliexpress, banggood, gearbest etc - pretul variaza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu