Maraton Tarcu 2011 - cum a fost

Moş Ciupearcă, din Borlova, s-o gângit să-ş ia biţâglă
C-o primit ge la veşinu' nişce bani pră neşce ţâglă.
S-ombrăcat c-o bluză dgi'aia, cum îi zâşe ?... parcă Lycra
Şâ pră cap are-o feşcilă, marca Petzl, model Tikka.
Că s-o dus sara la Măru'
În Poiană, la concurs
Prăstă gial, pră la Bătrânu
Nu i-o fost frică ge urs
S-o înscris la start cu prunşii
Şâ să-nfoaie ca ciurcanu'
Vrie să urşe sus pră podium
Că-i fălos ca gugulanu'!

(sursa: Site oficial concurs)

26 iunie a fost una din zilele in care m-am simtit bine in Romania si nivelul sperantei ca se poate mai bine a mai crescut un pic. A fost ziua in care a avut loc prima editie a Maratonului Muntilor Tarcu - faza pe bicicleta :)

De ce sa te simti bine in Romania din cauza unui *a*at de maraton in munti?! - intrebare de la public. Pentru simplul fapt ca s-a putut dovedi ca tinerii romani pot coopera si pot face o astfel de actiune de anvergura. Alin Ciula de la Asociatia Altitudine a coordonat global actiunea; Asociatia Altitudine se ocupa de administrarea Parcului National Muntii Tarcu, mai multe detalii gasiti aici.

Astfel au fost reunite mai multe cluburi de turism, de ciclism, de munte din Banat: Tibiscus din Timisoara, Concordia din Lugoj, Bike Attack din Resita, Clubul Montan Caransebes. Maratonul si-a propus sa mediatizeze mai mult zona Muntilor Tarcu si Muntele Mic. Ceea ce a si reusit caci au fot foarte multi concurenti (~350 din cea ce am inteles eu) + insotitori + voluntari + gura casca.

Au fost mai multe categorii de concurs, Lupisori, Ursuleti, Family, Race, Discovery, Maraton. Fiecare s-a inscris la o categorie ori la alta - dupa puteri, antrenament, bicicleta.

Am ajuns in zona sambata dupa-amiaza, am mers la Pensiunea Ioana (pe drumul catre telescaunul de la Muntele Mic (la intersectia unde din dreapta vine apa Cuntului si trece pe sub drum)).

Acolo se mai contruieste o cabana mare, Cornel Galescu se ocupa de ea, va fi o baza pentru tabere de copii, au deja un parc de aventura, au o piscina, au trasee montane pe culmile din jur. Oricum e laudabil cand un om de munte face o astfel de activitate montana (altfel vin oameni de 2 lei care au mii de euro in conturi, vin de la oras, nu au habar de ce e necesar, insa au doar banii - asa iese o statiune minunata, ca de exemplu Muntele Mic, Straja).

Asa. Cam pe cand ne gandeam noi sa urcam in creasta sa instalam cortul si sa dormim acolo peste noapte, incepe o ploaie cu grindina de mai mare dragul. Brusc ne scade apetitul pentru urcat pe noroi si dormit in cort; de asta, Coco Galescu vine cu o oferta de nerefuzat: sa dormim la el. Si asa am dormit acolo.

Duminica dimineata ne-am trezit devreme, cerul era albastru, nici urma de nori, se anunta o zi perfecta pentru concurs. Am inceput sa urcam, am finalizat marcajele (e bine sa fie facute in ziua concursului, asa e mai sigur ca marcajele nu dispar ori ca nu sunt distruse - sunt doar concluzii ale experientelor traite pana acum in Romania). Cu Iulian si Cornelia am stat la punctul de control de pe Dealul Magura. Adica la km 28 de la Race, cursa de 50 km. De la noi concurentii coborau pe un traseu teribil, 2 km, pana la asfalt, dupa care ajungeau la Pensiunea Ioana la punctul de revitalizare si de acolo urcau pana in Saua Jigoria (pe asfalt), de unde coborau pe un drum nemodernizat pana in Poiana Marului la sosire.

M-am bucurat mult sa intalnesc prieteni, cunoscuti care au ajuns in punctul nostru de control. Felicitari pentru parcurs. Dupa ce am notat aproape 150 de concurenti (adica 3 foi de cate 50 de numere), a venit si Calin calare pe bicicleta si cu soarecele pe ghidon (asta e alta poveste interesanta de spus :) ), el era cel ce incheia cursa.

Asa ca noi ne-am strans bocceluta si am luat-o la vale, pe drum am adunat si marcajele, fara sa otravim fantanile si sa ardem granele in urma noastra :)

Apoi am urcat in Saua Jigoria pe asfalt, dupa care am coborat pe drum, spre la sosire, in Poiana Marului (drumul e 100% practicabil pt un Logan, pt Skoda Fabia si alte masini mici).

La sosire din nou am avut placerea sa intalnesc alti prieteni sau cunoscuti, am intalnit si trupa noastra din Concordia, trupa ce a ajutat la organizare (voluntariat).

Bravo Concordia Lugoj!!!

Dupa ce au fost confruntate toate listele si s-a stabilit ierarhia finala, au inceput premierile. Mi s-a parut mie sau podiumul e acelasi cu cel de la concursul de la Lugoj ;) ?

In linii mari a fost un exercitiu care a lasat sa se intrevada ca exista potential de cooperare intre ONGurile outdoor din vest, a reiesit ca lumea s-a cam saturat de aparentele de progres din ultimii 20 de ani si ca vrea altceva. Astept cu nerabdare Maraton Tarcu 2012 :)

Dar pana atunci, aveti grija ca vine Banat Mountainbike Maraton - see you there :)

Mai multe poze de la eveniment: aici

__

La catarat pe pereti de sare

De multe ori ma intreb ce se petrece cu un loc / un lucru dupa ce nu mai este folosit. La noi in Romania am vazut asta la greu dupa '89 cand o multime de fabrici au fost inchise, cand o multime de locuri interesante nu au mai fost folosite in scopul in care au fost concepute initial (fie au fost devastate de hoarde, fie au fost vandute la fier vechi de parvenitii care s-au ajuns si au devenit varfuri ale hoardelor). Totusi se pare ca la altii se poate si mai mult. Si mai bine, de cele mai multe ori.

Unul dintre puturile de la Merkers - Kieselbach, Germania

Am ajuns in centrul Germaniei, in partea fosta comunista, in landul Thuringen, langa Bad Salzungen. Pentru cine intelege limba asta (eu nu sunt prea versat in asa ceva), Bad Salzungen echivaleaza cu o Baie de Sare (sau ceva de genul), un fel de Praid sau Slanic daca vreti. Aici la Bad Salzungen a fost pana in 1990 o exploatare de sare. O exploatare mare, se pare ca ajungea pana la 800m adancime in pamant.

Din motive de conservare (sa nu se prabuseasca terenul de deasupra), exploatarea a incetat. Totusi a ramas acest loc interesant cu galerii si orizonturi, cu lifturi, utilaje. Locul a fost transformat intr-o atractie turistica. Ca sa vizitati acest loc, trebuie sa aveti o rezervare in prealabil, altfel e cam 6 din 49; pentru rezervari si alte detalii, gasiti aici un link (pagina e in germana, dar se poate traduce cu Google). E vorba de "Erlebnis Bergwerk Merkers" - lumea aurului alb (nu, nu e vora de coca sau hero).

Totusi mai precis, ce a devenit acest loc dupa incetarea exploatarii? In primul rand poti face diverse tururi in interiorul minei, vezi tot felul de masinarii miniere (excavatore rotative), vezi uriase cristale de sare, apoi daca te nimeresti, poti
asista la concerte in interior (acustica este potrivita acestui scop), poti vizita zona unde a fost gazduit aurul de la banca Germaniei (Deutsches Reichsbank) in al doilea razboi mondial, sunt chiar ture cu bicicleta in subteran (asta mi se pare super tare). Da, important de mentionat, in total sunt cateva sute de km de galerii.

Asadar am inceput vizita. Intri in cladirea principala, ti se da un fel de cheie metalica / obiect metalic ce iti este luat inainte de a intra in lift. Se agata toate aceste chei la un loc pe un colier de pe care o iei cand iesi (cred ca in felul asta ei se asigura ca nu e nimeni ramas in subteran - nu trebuie sa ramana chei pe colier la iesire). Dupa asta, intram la vestiare si primim o casca de protectie, daca facem turul turistic, primim si un fel de salopeta de doc. Noi nu primim asa ceva ca nu facem turul.

Totusi lumea intreaba de ce iti trebe casca aia de protectie?! Ghidul ne linisteste cu un "Las' ca vedeti voi!". Da, chiar asa, vedem de abia cand intram in lift: tavanul liftului ma face sa ma aplec serios ca sa intru acolo. Aflam ca viteza de coborare e de 8m/s, ma simt cam in cadere libera. Dupa un minut, ajungem la destinatie. Aerul miroase altfel aici, vedem fileurile de sare, toate au intre ele o dunga neagra spre gri, adica indica ce s-a facut intr-un milion de ani :)

Coborand cu 8 m/s, in lift

Sfanta Barbara - ocrotitoarea minerilor

Na bun, trecem de o usa ce se inchide ermetic (separarea mediului exterior de interior - umiditatea mai ales) si ne trezim intr-o parcare cu camioane Mercedes toate cu cabina usor taiata; in spate sunt banci, ne ocupam cuminti locurile. Suntem sfatuiti sa ne tinem extremitatile pe langa noi, sa nu ne ridicam in picioare cand suntem in miscare. Toate camioanele de aici sunt pe GPL.

Al nostru e numarul 13, ce noroc.

Camionul cu cabina taiata

Pasagerii din camion

Cabina taiata - detaliu

Cabina taiata - detaliu

Si pornim in aventura: ma uit pe bord si vad 55-60 km/h in tunelurile unde, daca ridic mana, ating tavanul (stand in fund in camion), unde camionul are in stanga si in dreapta 50 de cm pana la perete. In fine e foarte fain. La un moment dat, apare chiar o panta la vale de 9%, mai adauga un plus de viteza la viteza noastra initiala.

Si in sfarsit ajungem intr-o sala mare, fostul buncar de sare, unde in tavan sunt multe gauri prin care curgea sarea din diferite parti ale minei.

Se poate servi masa! Se pot tine chiar si nunti

Marele buncar de sare - unde se aduna sare din mina; in tavan se vad gurile prin care curgea sarea

Una dintre atractii - distractie la inaltime

In aceasta sala mare se gaseste scena pentru concerte, o zona de mese (se pot tine petreceri, chiar au avut loc nunti, dar ma intreb cum arata o mireasa cu o casca de protectie peste coafura de nunta :D ).

Sa trecem la chestii serioase: tot in sala respectiva se afla si un parc de aventuri la inaltime, in mina de sare: te poti catara, poti face tot felul de exercitii de echilibristica la 15m inaltime, au si o tiroliana foarte interesanta. Se pot tine team buildinguri aici. Noi am schimbat casca de miner cu una de alpinism, am primit si un ham complet (cu vesta).

Prima incercare: catarare pe perete de sare. Cineva te asigura, in tavan era un dispozitiv care de fapt multiplica forta ta de asigurare si totul era simplu. Erau trasee usoare sau mai grele, aveau chiar si o mica surplomba. Problema era ca totul era usor sarat, simteai pe priza un fel de umezeala cand o atingeai.

Incercarea a doua: distractia la inaltime :) Te sui pana la vreo 10-12 m intr-un fel de tub, apoi acolo aveai de ales unde vrei sa mergi: pe un fel de leagane, pe un fel de skateboard, pe un fel de punte cu elemente lipsa si asa mai departe. Asigurarea o faceai cu un fel de lonje cuplate intre ele, de la Edelweiss: scoteai una de pe cablu, a doua era blocata, nu o puteai scoate de pe cablul de asigurare, doar cand amandoua erau cuplate pe cablu, atunci puteai desface una dintre ele. Buna inventie pentru incepatori si pentru alti uituci, aici uitatul e ultimul lucru pe care il vei face inainte sa cazi.

Incercarea a treia: scara carierei - niste lemne rotunde subtiri la care distanta dintre ele creste progresiv cu cate 15 cm. Sunt 3 oameni si ideea este ca unul sa ajunga sus de tot si sa atinga o franghie (sau toti, daca se poate). Timpul nostru a fost de 14 minute pana cand a ajuns primul sus.

Incercarea a patra: 2 persoane sunt sus la vreo 15 m, si trebuie ajutati de echipa de la sol sa ajunga la un sac de box si sa ii traga una. Ca sa ajungi, trebuie sa mergi pe niste lemne care la capete au cate 2 sfori; cei de jos trag sforile ca sa zic asa si ii ajuta pe cei de sus sa ajunga la sacul de box. Foarte tare jocul asta, si pentru cei de jos, dar mai ales pentru cei de sus.

Incercarea a cincea: o tiroliana clasica, dar pe cablu de otel lung de vreo 200m. Plecarea de la 15 m inaltime, pana urci acolo e un efort, dar apoi te lasi in gol si mergi in viteza pana la capat, unde e un dop de cauciuc care te opreste putin cam brutal. La asta nu m-am putut abtine si m-am dat de cateva ori, asta cine poate sa urce repede, se da mai mult :)

Tiroliana e undeva sus, in tavan si merge pana la capatul salii

Si uite asa am petrecut o zi intr-o fosta mina de sare, la o temperatura constanta de 23 de grade. Aerul acolo a fost bun pentru mine, nimeni nu s-a lasat in asigurare (a se citi ca nu a cazut nimeni), jos e si de mancare si de baut. Ca sa evite monotonia, culoarea luminilor se schimba periodic, pozele arata de multe ori diferit din cauza aceasta. Mi s-a parut interesant si ca nu era rugina pe utilaje, cred ca e din cauza umiditatii destul de reduse din interior.

In echipa

In echipa - carand pe unii

Va salut cu respect de la -500 m adancime

__