Din Valea Almajului la Resita pe la Poneasca

Anul trecut am avut doua iesiri in natura care puteau fi usor legate una de cealalta, totusi ne lipseau vreo 2-3 km sa le legam. Este vorba de o iesire de la Reşiţa la Văliug prin Comarnic - Naveşu Mare - Răşpiţel - Berzăviţa - Crivaia si mai o iesire la cules de pastravi de fag pe Valea Poneasca din Valea Almăjului. Prilejul de a lega aceste doua iesiri a venit in weekend-ul trecut cand datorita Taberei de explorare a Vaii Almăjului (vezi detalii aici), bicicletele noastre au ramas in Valea Almăjului. Asadar la drum!

Dimineata in Putna - oamenii merg la lucru

Ideea traseului era sa pornim din satul Putna, sa trecem prin Valea Almăjului, apoi sa mergem pe Cheile Minişului, apoi sa urcam pe Poneasca, dupa care sa trecem in Valea Bîrzavei, de acolo la Răşpiţel, Naveşu Mare, Comarnic, sa ajungem la Iabalcea de unde sa ne oprim la Reşiţa.

Zis si facut, vremea a fost excelenta, o zi placuta de toamna, cu soare, cu chef de pedalat.

E vremea sa se culeaga porumbul

E prietenul meu imaginar in forma de dovleac

Unde e gravitatia aia?!

Asa arata porumbul adevarat, ingrasat cu balegar, stropit de ploaie, crescut in aer si soare

Pe margine

Toamna pe deal

Spre Scoc

Din satul Putna am urcat la locul numit "La Cioaca", apoi am mers catre "Ciolan", apoi am coborat pe "La Mizăi" la locul unde a fost Tabara de explorare a Vaii Almăjului - "La Scoc". De "La Scoc" am mers mai departe catre locul unde candva era văiala - adica acolo unde tesaturile de lînă erau inmuiate, sa nu mai fie asa de aspre, daca vreti e un fel de moara cu apa pentru ţesături de lîna - acolo din pacate totul este paraginit, lumea cumpara "sintetice" ca "si chinejii trăbe să mânşe o pită", acum lîna este tunsa si aruncata, trist lucru.

Acolo e vaiala

Si apa oglindeste realitatea trista

Trecem puntea spre vaiala

Ce a mai ramas din vaiala

Pe aici am trecut spre asfaltul Putna - Prigor (Podul de la Iablacina / Ibulcina)

Viitorul info centru turistic de la Prigor

De la văiala am mers pana la drumul asfaltat Putna - Prigor, de acolo mai departe la Borlovenii Vechi - Pătaş - Prilipeţ. Unii ar spune ca drumul acesta e mai lung, ba chiar ca nu e la fel de bun ca drumul Prigor - Prilipeţ (proaspat asfaltat). Totusi in turele noastre nu am mers pe drumuri doar ca sa aratam lumii un track de GPS cu multi kilometri parcursi, cu multi metri de diferenta de nivel urcata si altele de acest fel, vrem sa aratam ce privelisti minunate se pot gasi intr-un loc, vrem sa ne oprim si sa vorbim cu oamenii.

O astfel de priveliste este de aici, de pe malul drept tehnic al Nerei: se vede culmea Muntilor Almajului, se vad ogoarele, se vad pasunile. Cum sa nu dai ragaz sufletului sa se bucure? Iar cand totul se petrece in saua bicicletei, este ceva de nedescris.

Spre Pataş / Borlovenii Vechi - click pt marire

Si uite asa, visind si dand din pedale am ajuns in Bozovici. De acolo am pornit mai departe pe Valea Minişului, apoi spre Cheile Minişului. Drumul aici este proaspat asfaltat, va invit din tot sufletul sa vizitati zona daca aveti masina (nu mai ascultati prostii cum ca drumurile sunt pline de gropi, de la Bozovici spre Şopotul Nou (adica spre Cheile Nerei) sunt gropi si drumul este groaznic, insa Valea almajului nu este reprezentata doar de Cheile Nerei), lasati orasul pentru un weekend, il aveti pentru o saptamana intreaga apoi.

Crucea de la Zagrade

Padurea este la inceputul schimbarii, verdele dispare treptat, ruginiul il inlocuieste. La intrarea in Cheile Minisului (in apropierea pastravariei) se vede Crucea de pe Zagrade. Apoi ajungem la Izbucul Bigăr, dupa care ajungem la Poneasca (330 m altitudine), unde facem la dreapta si incepem sa urcam pe drumul forestier. In stanga vedem o cariera de piatra utilizata la constructia barajului lacului de acumulare de la Poneasca.

Din asfalt spre Poneasca

Desi acest lac figureaza pe unele harti, in realitate el lipseste. Lacul era necesar termocentralei de la Anina (de la Crivina mai precis). Barajul este unul simplu, un baraj de greutate. Avem doua optiuni: drumul de contur lac de pe versantul stang ori de pe cel drept. Pe cel drept am mai fost, nu stiu starea celui stang (ne era frica de vreo surpare sau ceva care sa ne blocheze drumul), asadar iata-ne urcand serpentinele drumului auto forestier contur lac Poneasca - versantul stang.

Cariera de piatra pentru barajul de pe Poneasca

Aici incep drumurile de contur lac pe versantii stang si drept - noi am mers la dreapta aici

Barajul de la Poneasca - click pt marire

Dupa o vreme am ajuns la coada lacului care nu exista, am intalnit si drumul de contur de pe versantul drept, a ajuns in acelasi timp cu noi :) Tot acolo am reparat o pana, apoi am pornit mai departe. La coada lacului exista cateva cabane forestiere, trecem de acestea si tot urcam pe vale. In stanga apare si un drum care cred ca duce la Cănele, de acolo poti ajunge la Lacul Buhui de la Anina.

Cabane silvice la coada lacului Poneasca

Ajungem la un canton silvic parasit, Cantonul Blaj, acolo luam masa, un fel de picnic cu ciocolata Cipiripi :)

Cantonul silvic Blaj

Dupa inca vreo 2-3 km drumul a inceput sa fie un fel de albie de riu, pe acolo curgea apa, era tot mai dificil de mers pe bicicleta, chiar si de impins bicicleta. Deja am ajuns la punctul unde nu stiam cum e drumul pana la Valea Bîrzavei, cu alte cuvinte veriga lipsa. Ajunsi pe la 800 m altitudine am hotarat ca e mai rapid si mai potrivit pentru G sa isi lase bicicleta acolo si eu sa ma intorc dupa ea si sa o car sus, G urmand sa mearga pe jos pana in culme.

Drumul spre final

Aici curge apa pe drum

Locul unde caram bicicleta in spate

Aici optiunile de drumuri erau vreo 3: unul pe firul vaii, plin de vegetatie, altul pe stanga tehnica a vaii, tot cu vegetatie si altul pe dreapta tehnica a vaii, cu mai putina vegetatie, insa abrupt si brazdat adanc de ape, cred ca era un fel de drum de TAF. Am ales acest drum din urma pentru ca era mai putin napadit de vegetatie.

Acum cateva cuvinte despre "scule" (ca sa dam un dram de dramatism povestii :P ): bicicleta mea are 24 de kg, a lui G are pe la 19 kg, era la 800 m altitudine, drumul era extrem de abrupt, pamantul era alunecos, nu puteai decat sa urci in spate bicicleta pana la 920-930m altitudine in culme. Asa ca eu am facut cursa asta de doua ori, am urcat bicicletele in spate si chiar repede. Astfel am ajuns la 927 m altitudine, in culme dupa un drum de vreo 21 de km (din Valea Minisului).

Asa ca sa nu mai aud plangeri de genul "vai ce bine ca mi-am schimbat camerele de la roti, acum sunt cu 30 de grame mai usoare!" sau "ce grea e bicicleta mea, are 13 kg" sau "abia astept sa imi iau bitza de carbon, asta nici nu stiu cum o mai suport" - cand cei ce se plang vor creste mari campioni (adica dincolo, nu aici, aici e doar o parcare goala in care ei sunt cei mai tari), vor merita asa ceva, pana atunci, mi se par niste oameni patetici care se plang si care nu apreciaza ceea ce au (in tura asta - Semenic - Botul Calului - Valea Almajului - Iablanita - am avut 32 de kg in total- bicicleta + bagaj + haine + papuci - la 38/40 de grde Celsius).

Intersectia de drumuri de TAF - deja suntem in coborare spre Bîrzava

Bun, ajunsi in culme, o lume a posibilitatilor ni s-a deschis :) : padure in stanga, padure in dreapta si un drum napadit de vegetatie, care ne-a condus la un alt drum, tot de TAF (dar mai folosit), iar de acolo intr-un fel de intersectie de drumuri de TAF. Din ceea ce am inteles din povestile padurarilor, acolo este / era Crucea lui Plavaţ. Partea buna era ca undeva se auzea un rîu curgand, rîu pe care l-am intalnit repede in cale, ajunsesem la Bîrzava. Pot sa spun ca eram fericiti? Eram, toata zbaterea noastra era deja la final, de aici stiam drumul si era mai mult la vale.

G trece Bîrzava

Si eu am trecut Bîrzava :)

Dupa ce am trecut apa, am inceput sa coboram, am ajuns la intersectia spre Crivaia si spre Răşpiţel - am facut stanga spre Răşpiţel. Ajunsi la Răşpiţel, am realizat ce schimbare era acolo fata de anul trecut pe vremea asta: la Răşpiţel erau doar tufe, acum din cauza exploatarii padurii drumurile de culme erau folosite, nu mai erau napadite de vegetatie. Din Răşpiţel am avut cam 3km de coborare pana la cantonul Naveşu Mare, in paragina si acesta.

Intersectia de la Berzăviţa spre Răşpiţel - din stanga am coborat, in dreapta se merge

Aproape de Naveşu Mare

Din stanga am venit, in dreapta se merge catre Anina prin Jervani

De la canton am continuat sa coboram spre Comarnic, acolo a inceput intunericul, un fel de ironie ca doar acolo e cunoscuta pestera de la Comarnic. De la Comarnic am pus in functie noile lumini pentru bicicleta, nu am mai avut ocazia sa le testam pana atunci si concluzia este ca suntem incantati de ele, fac din noapte zi, bat bine si iti permit sa mergi repede, caci vezi excelent ce e pe drum. Frontalele pot spune ca sunt un fel de licurici pe langa aceste noi lumini. Multumesc lui Ionut pentru pont :) !

Soarele asfinteste peste Naveşu Mare, poate maine e disparut de tot

Am ajuns la cantonul silvic de la Iabalcea si de acolo am inceput o coborare excelenta pana in sat, prin padure pe un drum neasfaltat si cu multa lumina :) Din satul Iabalcea am avut asfalt sub roti, am avut viteza maxima si am ajuns repede la drumul Anina - Resita. Am facut dreapta si am inceput sa mergem spre Resita, din nou mai mult coborare pe noapte.

Aceasta a fost calatoria noastra, vreo 85km si 1400m altitudine urcati, o calatorie presarata cu multe peisaje frumoase de toamna care ne-au incantat sufletul.

Aici este o harta cu traseul nostru:

Bike route 1272232 - powered by Bikemap