Tot de pe e-mail si asta, amuzant :)
1. Taximetristul ortodox. Această categorie nu implică o dimensiune morală.
El te poate fura la fel de "bine" (mult) ca oricare altul. Se recunoaşte
foarte uşor după sutele de cruci şi icoane agăţate de oglinda retrovizoare.
Abia vede pe unde trebuie să meargă din pricina mătăniilor şi accesoriilor
creştin-ortodoxe. Doar moaştele de sfinţi lipsesc, deşi niciodată nu am
căutat cu atenţie printre ele.
2. Taximetristul "de la Italia". Este taximetristul care îţi vorbeşte
continuu de ţările prin care a fost, de cît de bine a dus-o, cum aducea
maşini, şi cum s-a stricat treaba cu străinătatea. Dar are totuşi ceva
speranţe de plecat "la Italia".
Aşteaptă mereu un telefon de la un "tovarăş bun" de-al lui de "la Italia",
care e ca "fratele lui". E îmbrăcat în trening.
3. Taximetristul telefonist.E taximetristul care are trei sau chiar patru
telefoane şi vorbeşte continuu la ele. Se vaietă la colegii care-l invită la
masă că nu mai are bani, că a pierdut mii de euro la aparate şi că a doua
zi are de dat înapoi un împrumut de cîteva mii de euro. În tot acest timp în
care vorbeşte la telefoane, pe un alt telefon, scrie mesaje la o gagică. La
un moment dat îţi vine să-i zici: "Lăsaţi, că ţin eu volanul, ca să aveţi şi
genunchii liberi, poate vreţi să trimiteţi un fax!" Aia cu care vorbeşte e,
invariabil, "o putoare de 18 ani".
4. Taximetristul lector universitar. Are în jur de 40 de ani, e la cămaşă şi
pantalon de stofă, te domneşte şi face o analiză politică la rece . Nu
fumează, are trei brăduţi care miros atît de urît încît te-ntrebi dacă nu
cumva sînt şi radioactivi.
5. Taximetristul îndrăgostit de maşină. E taximetristul care are un
televizor mic pe bord, leduri, încărcătoare de telefon ieşind de pe te miri
unde, DVD, 2-3 aparate de evitat radarul, tot felul de gadgeturi cumpărate
de pe stradă sau, cum le spune el, "furăciuni". E o atmosferă de discotecă.
Nu te-ai mira ca la un stop să deschidă portiera o picoliţă care să te
întrebe ce doreşti. Cînd cobori, te uiţi pe maşină şi eşti surprins că nu
are parabolică.
6. Taximetristul bătrîn. De obicei are o maşină veche, iar schimbătorul de
viteze intră, din orice altă treaptă, într-a patra. Trebuie să treacă cu ea
pe la service, dar nu a avut timp. Stă mult pe stradă, dar nu pentru el, ci
pentru copii. Mai are să-i ia casă la fată şi gata, scapă de covrig. S-a
săturat, lucrează de 800 de ani. E mereu grăbit, parcă vibrează, are un
neastîmpăr care ţi se transmite şi ţie. Maşina se poate opri oricînd din
motive tehnice foarte întemeiate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu