doar_un_blog_: De la Bigar la Eibenthal cu bicicleta

In Muntii Almajului sunt o serie de sate locuite de etnici cehi, local se numesc pemi (posibil o deformare a cuvantului Boemia, zona de unde au sosit din Cehia). Toate aceste sate au in comun tipul de locatie: undeva sus, pe deal, inconjurate de paduri, accesul nu prea facil.

Noi am ajuns in satul Bigar (BÍGR) (vezi aici cum am ajuns), de acolo doream sa mergem mai departe la Eibenthal (Tisive Udoli) si de acolo sa coboram la Dunare. Cum insa nu stim meleagurile respective, am intrebat localnicii din Bigar cum se poate ajunge la Eibenthal. Simplu, au raspuns toti, este o poteca, ba mai mult e si marcata cu dunga rosie si asa se ajunge la Eibenthal. Dar voi vreti cu bicicleta?!

O ultima privire spre satul Bigar

Asta ne-a speriat putin, pe de alta parte ne-a si indarjit sa mergem intr-acolo cu bicicleta.

De aici incepe traseul spre Eibenthal (din drumul de masina)

Asadar noi am pornit din Bigar pe drumul ce duce la Dunare. Inainte ca drumul sa inceapa sa coboare, am aruncat o ultima privire inapoi, satul si depresiunea unde este asezat se vedeau tare fain. Am inceput sa coboram pe drumul catre Dunare (pe drumul "bun") si la un moment dat am trecut apa pe un podet, de acolo inca vreo 500 de metri si in stanga se face un drum. Tot acolo este si un marcaj, o banda rosie spre Eibenthal (drumul respectiv trece peste un fir de apa, trecerea se face peste un simplu tub). Aventura incepe!

Drumul urca placut prin padure

Un marcaj discret pe ceva ce arata ca o fantana

Culmea din fata este destinatia noastra, e ceva de urcat pana acolo

Se vad in vale firele de la linia electrica

Drumul trece prin padure, urca usor spre locul numit Palasca, apoi ajunge intr-o poiana; de acolo se vede culmea unde noi trebuie sa ajungem, este chiar in fata, are 900 m, culmea Capriva. Din poiana, incepem sa coboram in valea ce ne desparte de Capriva, se vad firele de la linia de inalta tensiune, ajungem in vale, trecem apa si incepe urcusul, de aici nu mai mergem pe bicicleta, de aici incepe doar push bike pana sus. Poteca ingusta, lemnele cazute adauga si mai multa dificultate urcarii. E bine ca sa luati cat mai multa apa cu voi din vale, urcusul e lung.

O ciuperca pe piciorul ei

In vale, dupa ce trecem Ogasul Capriva

Incepem un push bike adevarat in racoarea padurii

Vara Omida :)

Uneori poteca ne da ragaz si e mai usor de impins

In cele din urma ajungem la 860m altitudine, efortul se sfarseste, poteca prin padure e numai buna de pedalat. Si e la VALEEEE ! :)

Dupa ce am urcat, evident incepem sa coboram. Prin padure e curat pe poteca si merge repede la vale

La cat de greu a fost sa castigam altitudine, atat de repede o pierdem mergand prin padure. La un moment dat auzim voci, apoi ne intalnim cu cehi, plecati in excursie de la Eibenthal spre Bigar; cei din fata grupului arata bine, relaxati, cei mai din urma sunt terminati, rosii la fata, istoviti; in total sunt vreo 45 de oameni, va dati seama cati cehi vin prin aceste locuri? Ma rog, la noi sunt moluri mai faine, avem alte preocupari.

Depasim si pe cehi, apoi ne trezim ca poteca da intr-un drum prin padure, si mai bine, mergem mai bine decat pe poteca.

Iesim in poieni, se vede pana departe la sarbi

Poteca se face drum si drumul merge pe culme, tot la vale

In cele din urma drumul iese din padure, se vede fenomenal totul: dealuri, culmi, poieni, paduri. Totusi este foarte cald, ne bucuram cand intram inapoi in padure :) Marcajul arata la dreapta, drumul merge inainte, dar urmam marcajul vreo 500 de metri. Dupa care stam si ne miram cum urmeza sa trecem peste o ruptura de vreo 10 metri in drum. Pana la urma facem noi cumva si dam bicicletele jos. De acolo ne suim in sa si in scurt timp ne trezim printre niste ruine, este fosta mina de carbune de la Baia Noua. Mai sunt in picioare cladirile, mai este turnul de la lift.

Iata si Baia Noua - locatia minei. Aici au lucrat vreo 300 de persoane pana in 2006 cand s-a inchis

Am gasit chiar o casca veche de miner, din vremurile cand mina proteja cumva viitorul acestor oameni. Aici se exploata antracit, era o traditie de vreo 150 de ani, care s-a oprit prin 2006. Cum accesul la mina nu e cel mai facil, au ramas mult in picioare, altfel s-ar fi furat toate muuult mai repede.

Parte din istoria acestor locuri - o casca de miner

Coborarea continua, ajungem la fosta rampa de incarcare a vagoanelor de pe linia de cale ferata uzinala catre Eibenthal si Dunare (la Tişovita), apoi ajungem in Baia Noua (Nove Doly). Drumul de piatra se transforma intr-un drum asfaltat si la vale, numai bun de pedalat. Baia Noua nu mai are prea multi locuitori, este in depopulare, desi cred ca a fost o colonie miniera adiacenta satului Eibenthal. Fara sa ne dam seama iesim din Baia Noua si destul de repede ajungem la Eibenthal (Tisive Udoli - numele acesta fiind dat de faptul ca acum multi ani aici erau paduri intregi de tisa, acum nu mai e din pacate).

Fostul Camini Cultural din Baia Noua (era si cinematograf aici)

Scoala si gradinita din Baia Noua

Case in Baia Noua

Parasind Baia Noua

Ne tragem o poza in centrul satului (si Baia Noua si Eibethal tin de comuna Dubova), continuam drumul mai departe; vedem si autocarul cu numere de Cehia, precis cu asta au sosit cehii pe care noi i-am intalnit pe coborarea din culmea Capriva. Aici in centru vedem si biserica catolica ridicata la 1912. Satul a avut prin 1930 aproximativ 600 de locuitori, acum sunt undeva pe la maxim 300 de locuitori. Drumul urca putin, caci Eibenthalul e intr-o mica depresiune si cand terminam urcarea, avem surpriza sa se termine si drumul asfaltat, ne faceam planuri mari de coborare pe asfalt.

Noi doi in Eibenthal

Biserica catolica din Eibenthal

Scoala din Eibenthal

Autocar in Eibenthal?! Cum a urcat aici?

Parasim si Eibethalul si incepepm coborarea spre Dunare

De la Bigar la Dunare prin Eibenthal - date tehnice

Drumul pana la Dunare e relativ bun, dar in general raman cu intrebarea: cum a urcat autocarul ala pana la Eibenthal ?! Ce om ambitios soferul, ce de treaba administratia din Romania ca lasa locurile asa, in forma lor nativa si dau spiritul aventurii strainilor ce fac efortul de a veni sa vada ce avem noi.

Directia de pe malul Dunarii

Pe Clisura Dunarii, inainte de Cazane

De asta am pierdut trenurile...

Doamne ajuta ca am ajuns sa vedem Dunarea! Ajunsi la Dunare ne-am bucurat mult ca am reusit traversarea asta, poate cu alte biciclete ar fi mers mai rapid.

De la drumul de pe Clisura Dunarii am mers mai departe spre Orsova si de acolo cu trenul spre Timisoara.